Ne-am mutat!

Blogul s-a mutat pe:

www.orasulanimalelor.ro

Va rugam, pe toti cei care ati link-uit catre noi, sa actualizati adresa.

Multumim!

 

O poveste frumoasa care se intampla in Romania

Eram azi intr-o discutie “de pus tara la cale” intr-o cafenea. Si am dat pe blogul fuckyoutovarasi.blogspot.com de o poveste frumoasa si emotionanta pe care va trimit sa o cititi aici

Christian, the Lion

Sunt convinsa ca multi dintre voi au vazut acest filmuletz, dar pentru cei pentru care este o premiera, enjoy it! Mie imi da fiori de fiecare data cand ma uit…

De ce educatie? Ca sa nu mai aruncam cu pietre

Pentru ca am vazut un lucru, de altfel obisnuit in peisajul oraselor noastre: ma intorceam in seara asta acasa intr-un autobuz. Si pe geam, am vazut un copil (14-15 ani) care arunca cu pietre in doi comunitari. Cateii nu erau agresivi. Doar latrau. Dar nu se apropiau. Baiatul in schimb se invartea dupa pietre si imediat ce punea mana pe una o arunca in catei.

Cand arunca cineva cu pietre in tine ce faci? Tu ca om? Te enervezi, nu? Incerci sa ripostezi, nu? Ei, asta cred ca au facut si cateii intr-un final. Nu aveam cum sa cobor din autobuz (in RATB nu au semnal de alarma…), asa ca nu am putut sa fac nimic.

Dar am vrut sa scriu despe asta. Mi s-a parut un exemplu foarte bun, pentru ca este foarte simplu si extrem de des.

De aceea avem nevoie de educatie. La toate nivelele.

Ca sa nu mai aruncam cu pietre.

Si, poate asa vom devenim putin mai buni. Si cu noi si cu ceilalti. Si in schimb, sunt sigura, vom primi bunatate. Mi se pare mare lucru. Sa primesti bunatate. In toate formele ei.

Azi e ziua singurului catel din Ro de pe twitter

Ii uram, noi de la Orasul Animalelor, LA MULTI ANI lui @Metropoham aka Anton, catelul de pe Twitter care locuieste la Metropotam!

Adica HAM HAM HAM!!!

Let Love Rule

Catelusa pierduta

“Sper ca ma puteti ajuta sa gasesc aceasta catelusa. S-a pierdut acum doua saptamani (10.11.2008) si a fost vazuta ultima data in zona Pta Domenii. Este negru cu galbui, avea o zgarda visinie, cam la 8-10 kg, de 4 luni si jumatate. Puteti sa ma contactati la 0722.439.919; 031.414.18.09 sau ambra20a@yahoo.com“

Am atasat poze cu ea.

Multumesc,
Veronica

Dragoste cu nabadai

Atunci cand ai un job de genul asta (cand iti trec prin mana multe animale), inevitabil ajungi sa ai o legatura speciala cu catvea dintre ele, altfel decat cu ceilalti caini sau celelalte matze…. Mi s-a intamplat si mie de multe ori, dar azi m-am hotarat sa scriu despre Handi, pentru ca am primit vesti frumoase cu ea.

Anul trecut prin februarie a aterizat la mine un caine in agonie (un pechinez gasit de Puscoci, il dusese la doctor si eu urma sa il cazez). Era inconstienta, horcaia si gemea in continuu. Doctorul spusese ca nu are nimic rupt, posibil organele interne afectate. Trebuia doar sa o las sa stea linistita si la caldura pana cand isi revenea. Le-am promis solemn Danelor ca daca moare la 3 dimineata, le trezesc si le chem de urgenta, ca eu nu rezist sa imi moara animalul in brate! Basca, asta o sa fie ultimul animal pe care il iau! Am zis!

Norocul lor, n-a murit peste noapte! Am plecat la munca, pe seara cand se apropia momentul sa plec acasa, ma apuca groaza ca ajung si gasesc cainele fara suflare. Ce faci atunci cand nu stii incotro sa o iei? Iti suni un prieten. Mi-am sunat un prieten si l-am rugat sa mergem impreuna acasa si el sa intre primul, sa verifice daca e totul in regula. Abia pe la jumatatea drumului i-am zis ca trebuie sa vada daca cumva a murit o catelusha… A intrat primul, io m-am repezit in urma lui. Nu intelegeam ce era acolo: fotoliile din puf rasturnate in toate camerele, perdelele din dormitor si sufragerie erau pe jos, carti cazute, dezastru! Pisica pe dulap, cainele la calorifer. Respirand normal si cu pofta!

Asa a inceput istoria mea cu Handi. Am observat imediat ca e paralizata, ca nu se poate misca pe partea dreapta, dar ca se taraste si se chinuie sa sara. Caine mega agitat, nu statea o secunda locului. Doctorii au banuit o lovitura la cap si un hematom, drept urmare am inceput tratament aferent. La 8 ore trebuia sa ii fac o tona de injectii, io plangeam si o ciuruiam, ea nu zicea nimic saraca… Ma ingrozea gandul ca o sa ii fac tratament juma de an si doctorii imi vor zice ca nu mai are nici o sansa sa mearga, mai ales ca o vedeam cum vrea sa se agite, incerca din rasputeri.

Mai pe scurt dementa de catea a inceput sa isi revina dupa vreo luna, incet incet doi pasi dupa care hopa pe o parte. Apoi a inceput sa si alerge (cu directia dereglata) pana cand si-a revenit complet. de Paste a plecat in tabara la Dana, unde a terorizat toti cainii din casa, pana cand i-a trimis pe ei la plimbare si le-a luat locul in pat. In iunie a fost adoptata de o doamna draguta, toate au decurs bine, am tot vorbit la telefon pana anul asta pe la inceput. 

Nush ce m-a apucat in iulie, eram in masina si i-am zis Danei sa o sune acum urgent pe stapana lui Handi, in secunda asta! Ca sa vezi, ea ne pierduse numarul de telefon si vroia sa ne anunte ca se muta din tara si nu poate lua catelusha. Am inceput sa ii cautam stapan, am gasit o domnisoara din Craiova si in august Handi a ajuns la noua ei casa. O cheama Kira, e super rasfatata si cred ca e un caine tare norocos! Si tocmai am primit poze cu ea, adevarul e ca lacrimez cand ma uit la ele Ma obisnuisem cu gandul ca raman cu aceasta catea dementa si parca parca nu mai vroiam sa o dau… Acu ma bucur tare mult cand vad ca ii este mai bine decat i-ar fi fost cu mine, unde ar fi impartit timpul cu alte animaluri…

Poze de acum un an si jumatate, cand abia isi revenise 

Facand baitza, la noua familie

Pisicotul

A venit la mine acum un an adusa de Ralu, sora mea. Ma sunase si imi spusese: “Mai, am un pui de pisica bolnav si amarat. Poti sa il tii tu putin ca eu nu mai am loc acasa? Pana se face bine si il dam in adoptie” (ea avea vreo 5 animale atunci, vreo 2 caini si 3 pisici si nu mai avea loc si pentru matzul amarat). Si eu, dupa 5 minute de gandire: “da, adu-l. nu mor eu cateva zile…”.

Asa ca a intrat in casa. Nu am vazut-o imediat ca era in cusca. Cand a iesit din cusca am spus: “Vai saraca, ca urata e…!!!”. Coloare nedefinita, slaba, mica, urata, cum nu sunt puii de pisica de obicei… Si o ureche mancata de un caine, cred.

Povestea? Simpla. Stransa de pe strada dintr-un cuib de pisici devastat. Dusa la doctor. Murit pe masa. Doctorul: “a murit!”. Sora-mea in lacrimi, tipat la doctor:”Fa-i ceva!!! Maseaz-o!!! Hai, ca nu se poate!!!” Doctorul facut resuscitare. Nu stiu daca si respiratie gura la gura, dar a mers. A inviat. Venit la mine, doctorii, tratament, ingrijit, facut bine.

In decembrie, sora-mea imi tot zice: “mai, da-mi niste poze sa o dau in adoptie”. La care eu zic: “auzi, dar alti pui nu mai ai de dat?”

Pisica – catel (scuze de cacofonie) ma astepta in fiecare zi, ma urmarea prin casa, ma alinta cand eram trista, ma certa cand nu o luam in seama si ma pupa cand se urca pe mine. Si asa mica si amarata cum era ea, nu aveam totusi sufletul sa o dau la niste necunoscuti.  I-am zis: “Hai ca o mai tin pana mai creste putin si e bine…”

Asa ca, dupa cum decurge povestea cred ca va imaginati: pisica-catel e la mine si acum. Si o cheama “Pisicot”, pentru ca este singurul nume la care raspunde. Numele dat de Ralu era Kika. Mie mi-era greu sa o strig asa. Mi se-ncurca limba-n gura. Rebotezat Kitty. Dar nici asa nu mergea. Asa ca, din toate numele de “alint” cu care am incercat, asta i s-a potrivit si mi s-a potrivit cel mai bine.

Acum, dupa un an, Pisicotul a crescut mare, s-a facut frumos (adica frumoasa ca e o ea.. ), ma asteapta seara si ma trezeste dimineata, ma iubeste si ma linisteste cand e cazul. Casa fara ea ar fi pustie. Si e frumoasa rau.

Concluziile le trageti voi.

Eu doar mai pun una-doua poze sa o vedeti pe Pisicotul.

E frumoasa, nu-i asa?

Pisicot

S-a pierdut un stapan de setter!

S-a pierdut un stapan de setter, din pacate nu stim exact ce semnalmente are. Va voi spune insa cum arata setterul, poate il recunoaste cineva!

A fost gasit pe 17 noiembrie in zona Aurel Vlaicu. Umbla bezmetic cu o curea improvizata la gat, oprindu-se la toti trecatorii, incercand sa isi recunoasca stapanul! A fost luat si in momentul de fata are un adapost temporar, insa trebuie sa se intoarca acasa sau sa isi gaseasca o familie noua. Este foarte prietenos, are in jur de 7 ani, dar extrem de energic si jucaus!

Asa ca daca dati cumva peste un stapan de setter, va rog foarte mult sa nu ezitati sa ne contactati!